Libraria Pagini Romanesti

Istoric, eseist, diplomat, filozof şi scriitor, Neagu Djuvara este, la 93 de ani (pe care-i va aniversa la 18 august), un adevărat patriarh al culturii române. Şi nu doar prin vârstă, ci mai ales prin ceea ce i se asociază: înţelepciune, o putere de muncă miraculoasă şi o erudiţie imensă.

S-a născut în 1916 la Bucureşti, într-o familie cu ascendenţe aromâne pe linie pa­ternă. Mama aparţinea, în schimb, unei vechi familii de boieri, Grădişteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti din Ţara Românească.

Biografia lui Neagu Djuvara e marcată fundamental de Războaiele Mondiale. Primul a împins fami­lia Djuva­ra să se refugieze mai întâi la Iaşi şi, de aici, în Belgia, unde Tran­da­fir Djuvara, un unchi al lui Neagu Djuvara, era ambasador. Apoi familia va trece în Franţa, unde Neagu Djuva­ra îşi va petrece copilăria, adolescenţa şi o mare parte din tinereţe. Obţi­ne licenţa în li­tere (1937) şi apoi doctoratul în drept (1940) la Sorbona. Se întoarce în Ro­mâ­­nia în ajunul celui de-al doilea Război Mondial. Vrea să in­tre în armată la cavalerie, dar se răzgân­deşte şi optează pentru infanterie. E o hotărâre o­por­tună; aproape întreaga cavalerie română va fi decimată chiar în prima parte a războiului.

Ca infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, şi din nou şansa îi su­râde. Căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este an­grenat, dezastruos, în cucerirea Odesei. Din 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

Nu a mai fost trimis pe front şi, în 1943, va face demersuri să intre în diplomaţie. Reuşeş­te la examenul de selecţie şi este trimis de mareşalul Antonescu, în chip de curier diplomatic, cu o scrisoare la Stockholm, pentru mediatoarea ruşilor, Alexandra Kolontai, cu care mareşalul purta discuţii referitoare la încheierea iminentă a unui armistiţiu.

Plecarea lui Neagu Djuvara la Stockholm are loc în dimineaţa zilei de 23 august 1944. Câteva ore mai târziu, Antonescu era arestat. Djuvara nu se va mai întoarce în ţară. Este numit de generalul Sănătescu secretar de legaţie şi rămâne în postul acesta până în 1947, când regimul comunist înlocuieşte personalul diplomatic. Neagu Djuvara, pe care în ţară l-ar fi aşteptat procese politice şi, cu si­guranţă, ani grei de închisoare, pleacă la Paris. Până în 1961 activează în mai multe organizaţii ale exilului românesc şi este, de asemenea, un colaborator al Europei libere.

În 1961, viaţa lui ia un curs neobişnuit. Primeşte un contract de consilier la Ministe­rul de externe din Republica Niger, pentru doi ani, cu posibilitate de prelungire. În acelaşi timp, lucrează ca profesor de drept internaţio­nal şi de istoria economiei la Universi­tatea din Niamey. Rămâne în Niger până în 1984. Între timp, mai obţine un doctorat la Sorbona, în filozofia istoriei, şi o licenţă în filologie la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).

Reîntors în Europa, Djuvara îşi reia activitatea de ziarist la magazinul Casa Româneas­că şi la Europa liberă. Se va stabili definitiv în România în 1990.

Făcând un calcul, obser­văm că, dintr-o viaţă de 93 ani, el a petrecut în ţara natală mai puţin de 25. Cu atât mai semnificativ este ataşamentul său pentru cul­tu­ra şi istoria României - despre care a scris, după revenirea în ţară, lucrări fundamentale.

În fapt, cea mai mare parte a operei a lui Neagu Djuvara provine din această perioadă. Ceeea ce frapează în ea este noutatea viziunii asupra istoriei şi culturii române: lansarea - ri­guros argumentată şi bazată pe o solidă do­cumentare - a unor puncte de vedere diferite de cele fixate prin şcoală şi printr-o îndelungată tradiţie. Stilul autorului este cuceritor, extrem de accesibil şi de variat. De la tonul acade­mic, el trece cu uşurinţă la cel colocvial în lucrările adresate tinerilor şi copiilor (O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Cum s-a născut poporul român sau De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul).

Între Orient şi Occident este o carte pito­rească, unde cititorul descoperă viaţa ţărilor române de la începutul secolului al XIX-lea şi un mod inedit, mai nuanţat, de a privi domniile fanariote. Iar în Războiul de 77 de ani (1914-1991) avem o carte în egală mă­sură de istorie şi de de filozofia istoriei. Djuvara pro­pune o vizi­une unificatoare asupra secolului XX, subsumându-l unui singur mare conflict, cu actori care ocupă succesiv prim-planul istoriei şi care se termină cu instalarea hegemoniei Statelor Unite.

Faţă de aceste lucrări, Amintiri din pribe­gie este o carte memorialistică, în care ta­len­tul de povestitor al autorului este bine susţi­nut de biografia sa excepţională.