Libraria Pagini Romanesti

Nichita Danilov vine în literatura română dintr-o familie ruso-lipoveană, în care s-a născut în 1952 (la Muşeniţa Climăuţi din judeţul Suceava). Poet admirabil, distins cu numeroase premii literare, tradus în mai multe limbi de traducători de primă mână, autor de eseuri şi de romane, Nichita Danilov are o formaţie postliceală în arhitectură şi una universitară în ştiinţe economice, ambele realizate la Iaşi. Dar nu şi una literară.

Dacă prin anii ‘60-‘70 cazurile de prozatori şi poeţi cu formaţie academică în alte domenii decât li­teratura, fără să fie rare, nu erau totuşi tipice, în zilele noastre se constată o diversificare a experienţelor profesionale ale scriitorilor, care nu poate fi decât benefică pentru literatura lor. Este şi aceasta o marcă de reluare a unei continuităţi întrerupte. Căci nici Lucian Blaga (cu studii teologice şi de filozofie la Viena), nici Tudor Arghezi (cu studii doar liceale la colegiul Sf. Sava din Bucureşti), nici Mihail Sadoveanu (cu studii de drept la Bucureşti), nici Liviu Rebreanu (cu studii militare la Budapesta), ca să ne limităm la câteva nume mari, nu erau absolvenţi ai facultăţilor de litere.

Nichita Danilov a debutat la 27 de ani, cu poeme publicate în revista Dialog şi, editorial, în 1980, cu volumul Fântâni arteziene, pe care Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române, îl aşază sub semnul influenţei lui Blaga.

Pentru acest volum, Nichita Danilov a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Vor urma alte 26 de volume de poeme, ro­mane, eseuri, pentru care scriitorul ieşean va obţine de patru ori premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (în 1985, 1987, 1990 şi 1995), dar şi alte numeroase premii, ultimul fiind Marele Premiu al Festivalului Nichita Stănescu din 2007.

În paralel cu această prodigioasă activitate literară, Nichita Danilov a lucrat ca eco­nomist, profesor, muzeograf, editor, redactor ori redactor şef (Convorbiri literare, Kitej-Grad), şef departament cultură (Monitorul de Iaşi), director (Teatrul de copii şi tineret Luceafărul din Iaşi), secretar literar (Teatrul Naţional din Iaşi), director (Casa de Cultură Mihai Ursachi a municipiului Iaşi).

Danilov s-a aventurat chiar şi în diploma­ţie, căci între 1998 şi 2000 a fost angajat ca ataşat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, timp de un an îndeplinind chiar funcţia de ambasador ad-interim.

Cât de departe ne aflăm de exemplele unor Dino Buzatti, salariat pe viaţă la Corriere della Sera, sau Fernando Pessoa, rămas toată viaţa un funcţionar obscur! O asemenea mobilitate în preocupări sugerează, în cazul lui Nichita Danilov, o identitate bo­gată, dar, în pofida succeselor, subminată de o fragilitate interioară. Ecouri ale unei asemenea fragilităţi le găsim, de exemplu, în poemul Centura de castitate, care dă titlul ultimului volum publicat în 2007: metaforic, bătrânul Feofan e un ins căruia îi reuşeşte totul, dar numai în afara sa: Bătrînul Feofan/ care după ce pictase/ treizeci şi două de bi­serici/ şi îşi împodobise pereţii casei cu icoane,/ ajuns, din cauza/ unei neînţelegeri cu sfinţii, la Mititica/, învăţase cu atîta osîrdie/ arta de-a descuia fără zgomot orice uşă,/încît devenise, am putea spune, un expert în domeniu,/ putînd deschide aproape/ fără nici un fel de efort/ şi lacăte vechi de priponit cai,/ şi lacăte simple, şi lacăte duble,/ tot felul de broaşte/ care stau de strajă la uşi/ sau se târăsc în întunericul nopţii,/ tot felul de yale, de valize,/ de seifuri şi lăzi vechi de zestre,/ pe bază de chei/ sau de cifru, apelînd la firul de păr,/ la firul de iarbă/ sau la cel de păian­jen,/ încât acum, ajuns la adînca senectute,/ bîjbîind cu mîinile, încerca/ să deschidă, ape­lând la tot felul de tertipuri, chiar şi la vrajă,/ propria sa centură de castitate,/ pe care o vedea în vis/ cum îi înconjoară coap­sele.../ scârţâind în bătaia/ tuturor gîndurilor...

Nichita Danilov este însă nu doar un poet, ci şi un romancier cu totul deosebit. Vocaţia lui de prozator este incontestabilă şi ea se împleteşte strâns cu cea de poet. În Masa şi Extraterestrul, Nichita Danilov ne oferă o istorie care alternează registrul realist cu cel fantastic, într-o naraţiune expresivă de o mare varietate stilistică. Persoanjele - Babulea Tatina, Ippolit, Subotin, Gligori, bătrâna Bertha, Fevronia, Nicanor sunt pitoreşti şi memorabile, contribuie la crearea unei atmosfere ce aminteşte basmele populare ruseşti.

Într-un alt roman, Tălpi. Şotronul, desco­pe­rim, alături de această pendulare între real şi fantastic, un umor debordant şi o evocare a Iaşiului ca un tărâm miraculos unde Dumne­zeu şi Necuratul se manifestă vizibil şi în chip firesc. Romanul este primul dintr-o pla­nificată trilogie, intitulată Tălpi.