Libraria Pagini Romanesti

Spaniolul Alberto Vazquez Figueroa se numără şi el printre autorii care trezesc uimi­rea prin câte lucruri ştiu să facă. Pro­zator semnatar a zeci de volume, scena­rist de film, eseist, memorialist, dramaturg, explorator, ziarist şi corespondent de război, instructor de plonjări submarine, om de afaceri, inventator - aproape fiecare dintre carierele acestea este suficient de preten­ţioasă pentru a acoperi o viaţă. Iar Figueroa s-a remarcat în toate.

S-a născut la 1 octombrie 1936, la Santa Cruz de Tennerife, în Spania, într-o familie din clasa de mijloc. Tatăl său era republican socialist şi, după izbucnirea războiului civil, a fost arestat în 1937, iar familia, deportată în Africa spaniolă.

Aici, Alberto Vazquez a rămas în curând fără sprijinul părinţilor. Tatăl a fost eliberat din închisoare, dar, bolnav de tuberculoză, s-a internat în spital pentru multă vreme, unde a şi murit. Mama, de asemenea, moare peste câţiva ani. Drept urmare, Alberto Vazquez Figueroa este crescut de un unchi, în casa căruia va găsi şi cărţi şi va începe să citească. Se pasionează de lite­ratura de aventuri (Joseph Conrad, Herman Melville, Jules Verne), în care va găsi, pro­babil, un stimulent şi pentru propriile-i înclinaţii.

Astfel, la 16 ani, Figueroa este deja un adolescent temerar. Se întoarce în Tenerife pentru studii, dar începe şi să lucreze ca instructor de plonjări submarine pe o navă-şcoală, Crucea Sudului, cu Jacques Yves Cousteau. Rămâne alături de Cousteau până în 1955. Are ocazia să se remarce, din nefe­ricire, în timpul unui eveniment catastrofal: barajul de la Vega de Tera se sparge, apa distruge oraşul Ribadelago şi Figueroa face parte din echipa care recuperează cadavrele din apa la­cului Sanabria.

Abandonează munca de instructor şi pleacă la Madrid, unde se înscrie la şcoala de ziaristică. Obţine diploma în 1959 şi, împreună cu doi foşti elevi de-ai săi de la cursurile de plonjări submarine, cumpără o navă veche şi întreprinde o călătorie de 14 luni în jurul lumii. La întoarcere, vinde nava şi pleacă în Maroc, unde însă nu reuşeşte să se fixeze într-o carieră stabilă şi promiţătoare, aşa că se întoarce în Spania, în 1962. Aici începe să lucreze ca ziarist, în calitate de corespondent special pentru ziarul La Vanguardia şi publică reportaje şi articole despre răz­boaiele şi revo­luţiile din Bolivia, Ciad, Congo, Guatemala, Gui­neea, Republica Dominicană ş.a.

Figueroa a lucrat ca ziarist timp de 15 ani, până a ajuns la o independenţă financiară suficient de durabilă pentru a se consacra în întregime literaturii.

Întreruperea carierei de ziarist în 1977 a însemnat nu doar începerea unei noi cariere de scriitor de succes, ci şi, în egală măsură, a unei cariere de om de afaceri şi de inventator. Alberto Velazquez Figueroa a inventat o procedură nouă de desalinizare a apei şi a devenit preşedintele unei companii de profil. Deşi procedura a fost criticată de unii specialişti, firma sa a construit cu succes o uzină de desalinizare în Iordania şi este pe cale să construiască o alta în Spania.

Dar centrul de greutate al activităţii lui Figueroa după 1977 rămâne literatura. Ca prozator, Figueroa a fost foarte precoce: a debutat la 17 ani cu un roman scris la 14, Arena y Viento (Nisipul şi Vântul), în nota hedonistă a lui André Gide din Nourritures terrestres. Succesul vine însă mult mai târziu, cu romanul Ebano, publicat în 1975.

Universul cărţilor lui Figueroa (circa 60 la număr) este legat de raportul dificil al civilizaţiei din timpul nostru cu mediul na­tural şi cu comunităţile umane rămase în afara evoluţiei tehnologi­ce. Trei titluri sunt, mai cu seamă, de reţinut: Pământ virgin (1987) - istoria tragi­că a unui soldat american, deprimat din cauza războiului din Vietnam, care alege să trăiască în jungla amazoniană, printre băştinaşi, cu iluzia că acolo se află la adăpost de agresiunile civilizaţiei, Iguana (1996), povestea unui marinar refugiat din pricina semenilor săi violenţi pe o insulă unde el însuşi instaurează violenţa, şi Ochii tuaregului (2000) - o continuare a unui roman mai vechi de mare succes (Tuaregul, 1980). În Ochii tuaregului, scriitorul spaniol descrie drama unei comunităţi de berberi din Sahara de nord, ale căror teritorii sunt invadate şi distruse de raliul Paris-Dakar.